Descriere
Munții Maramureșului (cunoscuți adeseori și sub denumirea Carpații Păduroși, greșit atribuită în ultima vreme doar părții lor nordice) sunt o grupă muntoasă a Carpaților Maramureșului și Bucovinei, aparținând de lanțul muntos al Carpaților Orientali. Se întind în cea mai mare parte pe teritoriul actual al Ucrainei și în sud pe teritoriul nordic al României, respectiv închid la nord și est Depresiunea Maramureș. Munții Maramureșului (cel mai înalt masiv montan aflat la granița nordică a țării, ce atinge altitudinea maximă de 1.957 m. în Vf. Farcău) se află în partea nordică a Orientalilor, învecinându-se la est cu Obcinele Bucovinei, la sud cu Munții Rodnei și Depresiunea Maramureșului, iar la nord cu Masivul Rakhiv, din țara vecină, Ucraina. Parcul Natural Munții Maramureșului este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a V-a IUCN (parc natural de tip peisaj terestru), desemnată în scopul protejării biodiversității și menținerii într-o stare de conservare favorabilă a florei spontane și faunei sălbatice, precum și a unor habitatelor naturale aflate în arealul parcului. Acesta este situat în nord-estul județului Maramureș, pe teritoriile administrative ale orașelor Borșa și Vișeu de Sus și pe cele ale comunelor Poienile de sub Munte, Repedea, Petrova, Bistra, Moisei și Vișeu de Jos. Parcul include patru rezervații naturale de interes național corespunzătoare categoriei a IV-a IUCN; astfel: Vârful Farcău - Lacul Vinderelu - Vârful Mihăilecu (rezervație naturală de tip geologic, florisic și peisagistic) ce adăpostește rarități floristice, printre care: afin vânăt, floare de colț, bumbăcăriță sau vulturică. Cornu Nedeii - Ciungii Bălăsânii - arie naturală de tip faunistic instituită în scopul protejării cocoșului de mesteacăn, o specie de pasăre din familia fazanilor. Poiana cu narcise Tomnatec - Sehleanu, rezervație naturală de tip floristic și peisagistic creată în scopul protejării unei comunități de narcise din specia Narcissus radiiflorus care vegetează la o altitudine de 1600 m. în versantul drept al Vf. Tomnatec (1.618). Stâncăriile Sâlhoi - Zâmbroslavele, arie naturală protejată de tip geologic, botanic și peisagistic. Aceasta adăpostește o specie de plantă cunoscută de localnici sub denumirea populară de lingurea (Cochelaria pyrineaca var. borzaeana).
Parameters
Continent | Europa |
Editura | Schubert-Franzke |
Dimensiune (cm) | 20 x 11 |
Scara | 1:65 000 |
Limba | română, engleză |
Tara | Ucraina, România |
Tip | harta turistică |